Despre Protocol

Înainte de începerea periplului pe care îl presupune vindecarea cancerului, trebuie să se aibă în vedere următoarele aspecte:

Eliberarea de orice prejudecăți conform cărora canabisul este nociv, poate provoca dependență sau nu dă rezultate în tratamentul cancerului și multor alte boli aproape la fel de grave. Absolut nicio persoană nu a murit în urma consumului de canabis. Supradozarea cu această substanță este un mit. Ipotetic, s-ar putea produce doar în cazul în care o „minte strălucită” s-ar decide să ingereze 1200 de grame în doar 15 minute. Dar, din fericire, acest lucru nu s-a întâmplat încă. Discutăm despre o plantă care, dacă este procesată și consumată sub formă de ulei cu o concentrație adecvată de THC, este planta cu cel mai puternic efect terapeutic și curativ, folosită în acest sens de peste 3000 de ani. Uleiul de canabis cu THC stă la baza întregului tratament prezentat în Protocolul Verde.

download (8)Organismul nostru produce celule pre-canceroase zilnic dar un sistem imunitar bine funcțional ne protejează, eradicând aceste celule și menținând întotdeauna echilibrul din corp. Doar în momentul în care apare lipsa oxigenului, a anumitor micro-nutrienți în organism sau se produc dezechilibre la nivel fiziologic, energetic și emoțional, sistemul imunitar este afectat negativ, astfel creându-se un mediu propice pentru apariția și dezvoltarea cancerului.

Corectarea acestor dezechilibre prin metode naturale readuce armonia firească în organismul nostru, vindecând bolile aflate chiar și în stadii atât de severe, încât orice specialiști în medicina convențională ar renunța. Planeta pe care o locuim ne pune la dispoziție toate medicamentele de care avem nevoie, în mod natural, pentru a vindeca orice boală. Este deductibil că, pentru a susține viața pe acest pământ, natura a fost dotată cu remedii menite să repare orice disfuncție sau virus.

Deși medicina a evoluat în decursul timpului, încă mai există afecțiuni pentru care soluțiile naturiste oferă rezultate, cel putin la fel de bune, dacă nu chiar mai bune decât medicina convențională. Oncologia este o ramură pentru care gradul de soluționare nu a facut progrese considerabile de foarte multă vreme, în ciuda cercetărilor. Se păstrează aceleași programe standard: chimioterapie, radioterapie și intervenția chirurgicală pentru extirpare.

hoa-tri-ung-thuCând vine vorba de soluțiile alternative oferite de medicina naturistă, medicii devin reticienți și obtuzi cu toate că programele standard sunt foarte costisitoare, de lungă durată, chinuitoare și dăunătoare pentru organism, solicitante din punct de vedere psihic, în timp ce, de cele mai multe ori, rezultatul final nu este îmbucurător.

Din ce în ce mai mulți bolnavi de cancer au renunțat la chimioterapie și medicație convențională și au optat pentru tratamentele alternative vindecându-se complet cu destulă rapiditate, fără recidivă.

Protocolul Verde reprezintă o alternativă naturistă, eficientă
și non invazivă a tratamentelor alopate.

Trebuie să înțelegem, în primul rând, că această boală are cauze multiple. Există o serie de factori care pot influența apariția și dezvoltarea cancerului. Astfel, este  bine să acordăm atenție tuturor planurilor, fără a neglija aspectele psihologice și spirituale.

Tratamentul alternativ propus pentru vindecarea cancerului se compune din 5 planuri care trebuiesc îmbinate și adoptate concomitent pentru o rată de succes cât mai mare și pentru accelerarea întregului proces. Fiecare aspect are o importanță vitală în întregul ansamblu și nu se indică excluderea vreunuia dintre ele: Tratamentul de bază cu ulei de canabis cu THC și suplimente, Nutriția, Mediul, exercițiul fizic și programul de viață, Climatul psihologic și Cadrul Energetic și Spiritual.

Lucrarea Protocolul Verde este structurată în 51 de pagini și include indicații detaliate despre utilizarea metodelor naturiste pentru vindecarea cancerului, precum și informații despre uleiul de canabis, care stă la baza întregului tratament și sursa de procurare a uleiului de grad medicinal deja testat.
Totodată, lucrarea prezintă o serie de modalități de administrare a uleiului, dozaje, îmbogățirea tratamentului cu cele mai potrivite și eficiente suplimentele (dacă este nevoie), sfaturi pentru ajustarea dietei alimentare  în vederea stopării și eradicării cancerului și alte metode esențiale pentru viața de zi cu zi a unei persoane diagnosticate cu această boală.
Informațiile din această lucrare au fost sintetizate și structurate în urma multor ore de cercetare, în baza informațiilor adunate din toată lumea din surse multiple, inclusiv de la persoane care s-au vindecat complet de această boală prin metode naturiste.


Important: în România, utilizarea uleiului de canabis cu o concentrație mai mare de 0.3% THC nu este premisă prin lege. Administrarea unui ulei de canabis care conține mai puțin de 30% THC poate fi ineficientă sau poate cauza rezultate nefericite în cazul bolilor severe cum este și cancerul. Mai multe aflați din acest articol.

În niciun caz nu trebuiesc folosiți înlocuitori sintetici ai plantei în încercarea de a obține efectele terapeutice ale canabisului medicinal natural. Produsele farmaceutice pe bază de compuși sintetizați s-au dovedit a fi ineficiente și cauzatoare de efecte secundare grave sau chiar necunoscute. Mai multe sunt detaliate în acest articol.

O serie de testimoniale de la oameni din întreaga lume care au folosit uleiul de canabis pentru a se vindeca de diferite tipuri de cancer veți găsi aici

În secțiunea Biblioteca Anticancer veți găsi o serie de informații și recomandări de terapii alternative care pot însoți tratamentul de bază prezentat în Protocolul Verde pentru tratarea și prevenția cancerului.

search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close